Faptele Apostolilor
Capitol 11
1 Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu.
2 Şi cînd s'a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,
3 şi ziceau: ,,Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mîncat cu ei.``
4 Petru a început să le spună pe rînd cele întîmplate. El a zis:
5 ,,Eram în cetatea Iope; şi, pe cînd mă rugam, am căzut într'o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit pînă la mine.
6 Cînd m'am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pămînt, fiarele, tîrîtoarele şi păsările cerului.
7 Şi am auzit un glas, care mi -a zis: ,Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.`
8 Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n'a intrat vreodată în gura mea.`
9 Şi glasul mi -a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.`
10 Lucrul acesta s'a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăş în cer.
11 Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram.
12 Duhul mi -a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m'au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.
13 El ne -a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stînd înaintea lui, şi zicîndu -i: ,Trimete la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14 care-ţi va spune cuvinte prin cari vei fi mîntuit tu şi toată casa ta.`
15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei ca şi peste noi la început.
16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.`
17 Deci, dacă Dumnezeu le -a dat acelaş dar, ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?``
18 Dupăce au auzit aceste lucruri, s'au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.``
19 Ceice se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor.
20 Totuş printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21 Mîna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s'au întors la Domnul.
22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimes pe Barnaba pînă la Antiohia.
23 Cînd a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s'a bucurat, şi i -a îndemnat pe toţi să rămînă cu inimă hotărîtă alipiţi de Domnul.
24 Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s'a adaos la Domnul.
25 Barnaba s'a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26 şi, cînd l -a găsit, l -a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întîiaş dată, ucenicilor li s'a dat numele de creştini în Antiohia.
27 În vremea aceea, s'au pogorît nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
28 Unul din ei, numit Agab, s'a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29 Ucenicii au hotărît să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, cari locuiau în Iudea,
30 ceeace au şi făcut; şi au trimes acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrîni.) prin mîna lui Barnaba şi a lui Saul.