Faptele Apostolilor
Capitol 10
1 În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ,,Italiana``.
2 mul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
3 Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis: ,,Cornelie!``
4 Corneliu s'a uitat ţintă la el, s'a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Şi îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi -a adus aminte de ele.
5 Trimete acum nişte oameni la Iope, şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.
6 El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.``
7 Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;
8 şi, dupăce le -a istorisit totul, i -a trimes la Iope.
9 A doua zi, cînd erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s'a suit să se roage pe acoperişul casei, pela ceasul al şaselea.
10 L -a ajuns foamea, şi a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într'o răpire sufletească.
11 A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborîndu-se şi slobozindu-se în jos pe pămînt.
12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare de pe pămînt şi păsările cerului.
13 Şi un glas i -a zis: ,,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.``
14 ,,Nicidecum, Doamne``, a răspuns Petru. ,,Căci niciodată n'am mîncat ceva spurcat sau necurat.``
15 Şi glasul i -a zis iarăş a doua oară: ,,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.``
16 Lucrul acesta s'a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăş la cer.
17 Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,
18 şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
19 Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i -a zis: ,,Iată că te caută trei oameni;
20 scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimes.``
21 Petru deci s'a pogorît, şi a zis oamenilor acelora: ,,Eu sînt acela, pe care -l căutaţi; ce pricină vă aduce?``
22 Ei au răspuns: ,,Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr'un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe cari i le vei spune.``
23 Petru deci i -a chemat înlăuntru, şi i -a găzduit.
24 A doua zi, s'a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe cari -i chemase.
25 Cînd era să intre Petru, Corneliu, care -i ieşise înainte, s'a aruncat la picioarele lui, şi i s'a închinat.
26 Dar Petru l -a ridicat, şi a zis: ,,Scoală-te, şi eu sînt om!``
27 Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.
28 ,,Ştiţi``, le -a zis el, ,,că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi -a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
29 Deaceea am venit fără cîrtire cînd m'aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gînd aţi trimes după mine?``
30 Corneliu a răspuns: ,,Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iatăcă a stătut înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
31 şi a zis: ,,Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de milosteniile tale.
32 Trimete dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lîngă mare; cînd va veni el, îţi va vorbi.``
33 Am trimes îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi sîntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi -a poruncit Domnul să ne spui.``
34 Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
35 ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
36 El a trimes Cuvîntul Său fiilor lui Israel, şi le -a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
37 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începînd din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
39 oi sîntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorît, atîrnîndu -L pe lemn.
40 Dar Dumnezeu L -a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mîncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
42 Isus ne -a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rînduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
43 Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.``
44 Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S'a pogorît Duhul Sfînt peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul.
45 Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s'a vărsat şi peste Neamuri.
46 Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
47 ,,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, cari au primit Duhul Sfînt ca şi noi?``
48 Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei.