1 Corinteni
Capitol 10
1 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare,
2 toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
3 toţi au mîncat aceeaş mîncare duhovnicească,
4 şi toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentrucă beau dintr'o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos.
5 Totuş cei mai mulţi dintre ei, n'au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
6 Şi aceste lucruri s'au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7 Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ,,Poporul a şezut să mănînce şi să bea; şi s'au sculat să joace.``
8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într -o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
9 Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi.
10 Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s'au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.
12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.
13 u v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda.
14 De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15 Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun.
16 Paharul binecuvîntat, pe care -l binecuvîntăm, nu este el împărtăşirea cu sîngele lui Hristos? Pînea, pe care o frîngem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17 Avînd în vedere că este o pîne, noi, cari sîntem mulţi, sîntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaş pîne.
18 Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănîncă jertfele, nu sînt ei în împărtăşire cu altarul?
19 Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva?
20 Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.
21 u puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.
22 Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El?
23 Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos. Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate zidesc.
24 imeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
25 Să mîncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
26 Căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.``
27 Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mîncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
28 Dar dacă vă spune cineva: ,,Lucrul acesta a fost jertfit idolilor``, să nu mîncaţi, din pricina celui ce v'a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.``
29 Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci dece să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?
30 Dacă mănînc, aducînd mulţămiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţămesc?
31 Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
32 Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
33 După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mîntuiţi.