Ezechiel
Capitol 48
1 Iată numele seminţiilor. La marginea de miază noapte, dealungul drumului dela Hetlon, cum mergi spre Hamat şi Harţar-Enon, la hotarul Damascului dela miază noapte spre Hamat, dela răsărit pînă spre apus: partea lui Dan.
2 Lîngă hotarul lui Dan, dela răsărit pînă la apus, partea lui Aşer.
3 Lîngă hotarul lui Aşer, dela răsărit pînă la apus partea lui Neftali.
4 Lîngă hotarul lui Neftali, dela răsărit pînă la apus, partea lui Manase.
5 Lîngă hotarul lui Manase, dela răsărit pînă la apus, partea lui Efraim.
6 Lîngă hotarul lui Efraim, dela răsărit pînă la apus, partea lui Ruben.
7 Lîngă hotarul lui Ruben, dela răsărit pînă la apus, partea lui Iuda.
8 Lîngă hotarul lui Iuda, dela răsărit pînă la apus, va fi partea sfîntă pe care o veţi despărţi, lată de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lungă cît una din părţile dela răsărit pînă la apus; în mijlocul ei va fi sfîntul Locaş.
9 Partea pe care o veţi despărţi pentru Domnul, va avea douăzeci şi cinci de mii de coţi lungime în lungime şi zece mii în lăţime.
10 Această parte sfîntă va fi a preoţilor: douăzeci şi cinci de mii de coţi la miază noapte, zece mii în lat la apus, zece mii în lat la răsărit, şi douăzeci şi cinci de mii în lung la miazăzi. În mijloc însă va fi sfîntul Locaş al Domnului.
11 Ea va fi a preoţilor sfinţiţi, a fiilor lui Ţadoc, cari au făcut slujba sfîntului Meu Locaş, cari nu s'au rătăcit ca Leviţii, cînd se rătăceau copiii lui Israel.
12 Ea va fi a lor, ca parte prea sfîntă, luată din partea ţării, care va fi osebită Domnului, lîngă hotarul Leviţilor.
13 Leviţii vor avea, alăturea cu hotarul preoţilor, douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, douăzeci şi cinci de mii în toată lungimea şi zece mii în lăţime.
14 u vor putea să vîndă nimic din ea nici să schimbe; şi această pîrgă a ţării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului.
15 Ceilalţi cinci mii de coţi însă, cari mai rămîn în lat înaintea celor douăzeci şi cinci de mii, vor fi daţi cetăţii ca loc obicinuit, pentru locuinţe şi păşune; şi cetatea va fi la mijloc.
16 Iată -i măsurile: în spre miază noapte patru mii cinci sute de coţi, în spre miazăzi patru mii cinci sute, în spre răsărit patru mii cinci sute, în spre apus patru mii cinci sute.
17 Cetatea va avea o împrejurime de două sute cincizeci de coţi la miază noapte, două sute cincizeci la miazăzi, două sute cinci zeci la răsărit, şi două sute cinci zeci la apus.
18 Rămăşiţa din lungime, de lîngă partea sfîntă, zece mii la răsărit şi zece mii la apus, alături de partea sfîntă, va da veniturile rînduite pentru întreţinerea lucrătorilor cetăţii.
19 Lucrătorii cetăţii vor fi luaţi din toate seminţiile lui Israel.
20 Toată partea sfîntă va fi de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi douăzeci şi cinci de mii în lat; şi va alcătui un patrat împreună cu partea pe care o veţi deosebi din ea ca moşie a cetăţii.
21 Partea care va rămînea va fi a domnitorului, de amîndouă laturile părţii sfinte şi moşiei cetăţii, în dreptul celor douăzeci şi cinci de mii de coţi ai părţii sfinte lîngă hotarul de răsărit, şi la apus în dreptul celor două zeci şi mii de coţi lîngă hotarul de apus, în dreptul părţilor seminţiilor. Aceasta va fi partea domnitorului. Partea sfîntă însă şi sfîntul Locaş al casei vor fi la mijloc.
22 Astfel moşia Leviţilor şi moşia cetăţii va fi în locul părţii cuvenite domnitorului, în mijloc; adică ce va fi între hotarul lui Iuda şi hotarul lui Beniamin va fi al domnitorului.
23 Iată celelalte seminţii. Dela răsărit pînă la apus va fi partea lui Beniamin.
24 Lîngă hotarul lui Beniamin, dela răsărit pînă la apus, partea lui Simeon.
25 Lîngă hotarul lui Simeon, dela răsărit pînă la apus, partea lui Isahar.
26 Lîngă hotarul lui Isahar, dela răsărit pînă la apus, partea lui Zabulon.
27 Lîngă hotarul lui Zabulon, dela răsărit pînă la apus, partea lui Gad.
28 Lîngă hotarul lui Gad însă, pe partea de miazăzi, la miazăzi, hotarul va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la marea cea mare.
29 Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi ca moştenire prin sorţ seminţiilor lui Israel, şi acestea sînt părţile lor, zice Domnul Dumnezeu.``
30 ,,Iată ieşirile cetăţii. În partea de miază noapte, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, -
31 şi porţile cetăţii se vor numi după numele seminţiilor lui Israel-trei porţi la miază noapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda, şi o poartă a lui Levi.
32 În partea de răsărit care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, cu trei porţi: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin, şi o poartă a lui Dan.
33 În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar, şi o poartă a lui Zabulon.
34 În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer, şi o poartă a lui Neftali.
35 De jur împrejurul cetăţii: optsprezece mii de coţi. Şi din ziua aceea, numele cetăţii va fi: ,Domnul este aici!