Ieremia
Capitol 20
1 Paşhur, fiul lui Imer, preot şi priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia proorocind aceste lucruri.
2 Şi Paşhur a lovit pe proorocul Ieremia, şi l -a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.
3 Dar a doua zi, Paşhur a scos pe Ieremia din temniţă. Şi Ieremia i -a zis: ,,Domnul nu te mai numeşte Paşhur`` (Noroc din toate părţile), ci Magor-Misabib (Spaimă din toate părţile).
4 Căci aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, te voi face de groază, pe tine şi pe toţi prietenii tăi; ei vor cădea ucişi de sabia vrăjmaşilor lor, şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Voi da de asemenea pe tot Iuda în mînile împăratului Babilonului, care -i va duce robi la Babilon şi -i va ucide cu sabia.
5 Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump, şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mîinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jăfui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
6 Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi ceice locuiesc în casa ta, veţi merge la Babilon în robie; acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi, cărora le-ai proorocit minciuni.``
7 M'ai înduplecat, Doamne, şi m'am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decît mine îşi m'ai biruit! În fiecare zi sînt o pricină de rîs, toată lumea şi bate joc de mine.
8 Căci ori de cîte ori vorbesc, trebuie să strig: ,,Sîlnicie şi apăsare!`` Aşa încît cuvîntul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
9 Dacă zic: ,,Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!`` iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să -l opresc, dar nu pot.
10 Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. -,,Învinuiţi -l``, strigă ei; ,,haidem să -l învinuim!`` Toţi ceice trăiau în pace cu mine, pîndesc să vadă dacă mă clatin, şi zic: ,,Poate că se va lăsa prins, vom pune mîna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!``
11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; deaceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umplea de ruşine că n'au lucrat cu chibzuinţă: de o vecinică ruşine, care nu se va uita!
12 Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina.
13 Cîntaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mîna celor răi.``
14 Blestemată să fie ziua cînd m'am născut! Ziua în care m'a născut mama, să nu fie binecuvîntată!
15 Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: ,,Ţi s'a născut un copil de parte bărbătească``, şi l -a umplut de bucurie cu ea!
16 mul acela să ajungă ca cetăţile, pe cari le -a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa, şi strigăte de război la amiază!
17 De ce n'am fost omorît în pîntecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormîntul meu!`` De ce n'a rămas ea vecinic însărcinată cu mine?
18 Pentruce am ieşit din pîntecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere, şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?