Isaia
Capitol 10
1 Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte,
2 ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani!
3 ,,Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?`` ,,La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?``
4 Unii vor fi îngenunchiaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este.
5 ,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!
6 I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să -l prădeze şi să -l jăfuiască, să -l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.
7 Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada.
8 Căci el zice: ,Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?`
9 ,Nu s'a întîmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul?` ,Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul?` ,Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?`
10 ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim şi în Samaria),
11 cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.``
12 Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe,
13 căci el a zis: ,,Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;
14 am pus mîna pe bogăţiile popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis ciocul, ca să ciripească. -
15 ,Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea?` ,Sau se mîndreşte ferestrăul faţă de cel ce -l mînuieşte?` ,Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!``
16 De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc.
17 Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într'o zi.
18 Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin.
19 Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul.
20 În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel.
21 rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea.
23 Şi nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în toată ţara.
24 Totuş, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,,Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua, şi îşi ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii.
25 Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să -l nimicescă.``
26 Domnul oştirilor va învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt.
27 În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gîtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.
28 El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalîcul la Micmaş.
29 Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă.
30 ,,Ridică-ţi glasul, fiica Galimului!`` ,,Ia seama, Lais!`` ,,Vai de tine, Anatot!``
31 Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug.
32 Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.
33 Iată, Domnul, Dumnezeul oştirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiaţi, cei mai înalţi sînt doborîţi.
34 Dă jos cu fierul crîngul pădurii, şi Libanul cade supt mîna Celui Puternic.