Neemia
Capitol 6
1 U pusesem încă uşile porţilor cînd Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n'a mai rămas nicio spărtură.
2 Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimes să-mi spună: ,,Vino, şi să ne întîlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gînd să-mi facă rău.
3 Le-am trimes soli cu următorul răspuns: ,,Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor; cît timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.``
4 Mi-au făcut în patru rînduri aceeaş cerere, şi le-am dat acelaş răspuns.
5 Sanbalat mi -a trimes solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mînă o scrisoare deschisă.
6 În ea era scris: ,,Se răspîndeşte zvonul printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi Iudeii aveţi de gînd să vă răsculaţi, şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor,
7 şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino dar, şi să ne sfătuim împreună.``
8 Am trimes următorul răspuns lui Sanbalat: ,,Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu dela tine le născoceşti!``
9 Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze, şi îşi ziceau: ,,Li se va muia inima, şi lucrarea nu se va face.`` Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!
10 M'am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, şi a zis: ,,Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare.``
11 Eu am răspuns: ,,Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!``
12 Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimetea. Ci a proorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint.
13 Şi cîştigîndu -l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s'ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.
14 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, proorociţa, şi de ceilalţi prooroci cari căutau să mă sperie!
15 Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
16 Cînd au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s'au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s'au smerit foarte mult, şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.
17 În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeia, cari trimeteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori dela el.
18 Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurămînt, pentrucă era ginerile lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia.
19 Vorbeau bine de el chiar în faţa mea, şi -i spuneau cuvintele mele. Tobia trimetea scrisori ca să mă înfricoşeze.