2 Regi

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

Capitol 19

1 Cînd a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi -a sfîşiat hainele, s'a acoperit cu un sac, şi s'a dus în Casa Domnului.
2 A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrîni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
3 Şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sînt aproape să iasă din pîntecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.
4 Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l -a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le -a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.``
5 Slujitorii împăratului Ezechia s'au dus dar la Isaia.
6 Şi Isaia le -a zis: ,,Iată ce să spuneţi stăpînului vostru: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M'au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi -l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.``
8 Rabşache, plecînd, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s'a spus: ,,Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.`` Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicînd:
10 ,,Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: ,Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicînd: ,Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.`
11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit!
12 Dumnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar?
13 Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?``
14 Ezechia a luat scrisoarea din mîna solilor, şi a citit -o. Apoi s'a suit la Casa Domnului, şi a întins -o înaintea Domnului,
15 căruia i -a făcut următoarea rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul.
16 Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu.
17 Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările,
18 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mîna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit.
19 Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pămîntului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!``
20 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel ,,Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut -o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
21 Iată cuvîntul pe care l -a rostit Domnul împotriva lui: ,Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi rîde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
22 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărît tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfîntului lui Israel!
23 Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: ,Cu mulţimea carălor mele, am suit vîrful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;
24 am săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate rîurile Egiptului.
25 'ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărît din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărîmături.
26 Locuitorii lor sînt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe cîmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe coperişuri şi ca grîul care se usucă înainte de a -i da spicul.
27 Dar ştiu cînd stai jos, cînd ieşi şi cînd intri, şi cînd eşti furios împotriva Mea.
28 Pentrucă eşti furios împotriva Mea, şi pentrucă trufia ta a ajuns pînă la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.`
29 Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mînca ce creşte dela sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mînca din rodul lor.
30 Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămînea, va prinde iarăş rădăcini de desupt, şi deasupra va da rod.
31 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.
32 De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: ,Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
33 Se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
34 Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s'o mîntuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.`
35 În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.
36 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi -a ridicat tabăra, a plecat şi s'a întors; şi a locuit la Ninive.
37 Şi, pe cînd se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.