1 Regi

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitol 18

1 Au trecut multe zile, şi cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ,,Du-te, şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pămîntului.``
2 Şi Ilie s'a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.
3 Şi Ahab a trimes să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. -Obadia se temea mult de Domnul.
4 De aceea cînd a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i -a ascuns cîte cincizeci într'o peştere, şi i -a hrănit cu pîne şi cu apă. -
5 Ahab a zis lui Obadia: ,,Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pîrîurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catîrilor, şi să n'avem nevoie să omorîm vitele.``
6 Şi-au împărţit ţara s'o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.
7 Pe cînd era Obadia pe drum, iată că l -a întîlnit Ilie. Obadia, cunoscîndu -l, a căzut cu faţa la pamînt, şi a zis: ,,Tu eşti, domnul meu Ilie?``
8 El i -a răspuns: ,,Eu sînt; du-te şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie!``
9 Şi Obadia a zis: ,,Ce păcat am săvîrşit eu, ca să dai pe robul tău în mînile lui Ahab, ca să mă omoare?
10 Viu este Domnul, că n'a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimes stăpînul meu să te caute; şi cînd se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te -a găsit.
11 Şi acum zici: ,Du-te, şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie`!
12 Şi apoi, cînd voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m'aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuş robul tău se teme de Domnul din tinereţa lui.
13 u s'a spus oare domnului meu ce am făcut cînd a ucis Izabela pe proorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de prooroci ai Domnului, cîte cincizeci într -o peşteră şi i-am hrănit cu pîne şi cu apă?
14 Şi acum tu zici: ,Du-te şi spune stăpînului tău: ,Iată că a venit Ilie`! El mă va ucide.``
15 Dar Ilie a zis: ,,Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sînt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.``
16 badia, ducîndu-se înaintea lui Ahab, l -a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s'a dus înaintea lui Ilie.
17 Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i -a zis: ,,Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?``
18 Ilie a răspuns: ,,Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.
19 Strînge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănîncă la masa Izabelei``.
20 Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strîns pe prooroci la muntele Carmel.
21 Atunci Ilie s'a apropiat de tot poporul, şi a zis: ,,Pînă cînd vreţi să şchiopătaţi de amîndouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!`` Poporul nu i -a răspuns nimic.
22 Şi Ilie a zis poporului: ,,Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe cînd prooroci ai lui Baal sînt patru sute cincizeci.
23 Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să -l taie în bucăţi, şi să -l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celalt junc, şi -l voi pune pe lemne fără să pun foc.
24 Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ,,Bine!``
25 Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi -l voi întîi, căci sînteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.``
26 Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă pînă la amează, zicînd: ,,Baale, auzi-ne!`` Dar nu s'a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care -l făcuseră.
27 La amează, Ilie şi -a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gîndeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.``
28 Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, pînă ce a curs sînge pe ei.
29 Cînd a trecut ameaza, au aiurat, pînă în clipa cînd se aducea jertfa de seară. Dar nu s'a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
30 Ilie a zis atunci întregului popor: ,,Apropiaţi-vă de mine``! Tot poporul s'a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărîmat.
31 A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: ,,Israel îţi va fi numele``,
32 şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămînţă.
33 A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l -a puse pe lemne. Apoi a zis: ,,Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.`` Şi au făcut aşa.
34 Apoi a zis: ,,Mai faceţi lucrul acesta odată.`` Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: ,,Mai faceţi -l şi a treia oară.`` Şi l-au făcut şi a treia oară.
35 Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
36 În clipa cînd se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s'a apropiat şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sînt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
37 Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentruca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!``
38 Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pămîntul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
39 Cînd a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pămînt, şi au zis: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!``
40 ,,Puneţi mîna pe proorocii lui Baal``, le -a zis Ilie: ,,niciunul să nu scape!`` Şi au pus mîna pe ei. Ilie i -a pogorît la pîrîul Chison şi i -a junghiat acolo.
41 Apoi Ilie a zis lui Ahab: ,,Suie-te de mănîncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.``
42 Ahab s'a suit să mănînce şi să bea. Dar Ilie s'a suit pe vîrful Carmelului, şi plecîndu-se la pămînt, s'a aşezat cu faţa între genunchi,
43 şi a zis slujitorului său: ,,Suie-te şi uită-te înspre mare.`` Slujitorul s'a suit, s'a uitat, şi a zis: ,,Nu este nimic!`` Ilie a zis de şapte ori: ,,Du-te iarăş.``
44 A şaptea oară, slujitorul a zis: ,,Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.`` Ilie a zis: ,,Suie-te, şi spune lui Ahab: ,Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.``
45 Peste cîteva clipe, cerul s'a înegrit de nori, a început vîntul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s'a suit în car, şi a plecat la Izreel.
46 Şi mîna Domnului a venit peste Ilie, care şi -a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab pînă la intrarea în Izreel.